Legende din zona „Banat- Valea Almajului”

Era si de asteptat ca asemenea locuri de basm, coplesitoare si atragatoare prin frumusete si mister, si duce la nasterea unor legende pline de farmec si ele. Padurea româneasca  a fost întotdeauna loc de refugiu si de visare, de întoarcere la izvoarele pure ale vietii, de contemplatie si de libertate a imaginatiei creatoare. Iar Cheile Nerei-Beusnita, unde padurea virgina  se asociaza cu caderi navalnice de apa, cu taina de nepatruns a pesterilor si spectaculosul altor formatiuni carstice, cu atât mai mult, de-a lungul apei gasesti  si azi salase, care ar putea oferi cazare si ar fi niste baze ideale pentru turismul rural si montan. De asemenea, locuitorii satelor din jur, Dalboset,Sopotu Nou, Potoc, Socolari, Sasca Româna, Slatina Nera, Bogodinti – au aici proprietati, în principal pasune si fânete. Ceea ce dovedeste ca omul a coexistat armonios cu Cheile, a fost legat de ele. Dar legendele sunt inspirate mai ales de anumite realitati istorice si sociale, cum ar fi dominatia turceasca  sau austriaca, haladuirea lotrilor prin aceste locuri de nepatruns, unde natura le oferea hrana si adapost sigur.

Cea mai cunoscut legenda este, desigur, cea a haiducului Adam Neamtu, despre care Damian Izverniceanu a scris un roman cu acelasi titlu. Originar din Slatina Nera si o vreme dascal într-un mic sat de la Dunare, învatatorul Adam Duma s-a facut haiduc, împreuna cu prietenul sau, Lazarica, stabilindu-si „resedinsa” în Pestera Rolului din Cheile Nerei. Era cunoscut ca Adam Neamtu, pentru ca purta straie „nemtesti”. A fost viteaz si drept, darnic cu saracii, carora le umplea poala de galbeni luati de la cei bogati. A fost prins pe când îsi vizita ibovnica, Ileana, prin tradarea unui fost ortac, Buzangiu si închis întâi în Oravita, apoi, 20 de ani, la Lugoj. În „Oameni dintre apele doinelor”, Editura Facla, Timisoara, 1972, scriitorul taran, Ion Frumosu, din Ciuchici, ne da si el câteva informatii privind legenda lui Adam Neamtu. Lucruri pe care le auzise si el din batrâni. Saracii care primeau de la Adam Neamtu câte o poala de galbeni împaratesti nu se mai puteau numi saraci. Cu ei „puteai cumpara un sat cu popa cu tot”. Unii si-au pus actiuni la societatea austriaca ce a construit primele cai ferate în aceast parte a Banatului si administra si minele din Anina. Câtiva dintre saracii miluiti de el au devenit bogati mai rau ca ceilalti.

Când a revenit Adam Neamtu de la varmegie (închisoare) de la Lugoj, dupa 20 de ani s-a dus sa ceara de la unul Iosom Catina, din Ilidie, pe care el îi daruise pe vremuri. Iar acesta l-a gonit cu argatii din ogor. Drept pentru care Adam Neamtu s-a apucat iar de haiducie, i-a dat foc lui Iosom, de-a ars de viu cu tot ce avea. Pe haiduc l-au prins si l-au spânzurat pe urma, fara  judecata, lânga orasul Guzainii, lânga Vârset.

În transcrierea legendei „La Stanuri”, se da o explicatie fabuloasa pentru însasi nasterea Cheilor Nerei. În Valea Almasjului, pe unde se întind astazi satele Lapusnic, Rudaria, Dalboset, Moceris, Bania, Gârbovat, Sopotu Vechi, pân la Buseaua, adica Sopotu Nou, de unde încep Cheile Nerei, era un lac. Aici, chiar în vremea nuntii sale, se îneaca  fata cneazului Almaj, drept pentru care cneazul da porunca tuturor supusilor sa se strânga, cu mic cu mare, cu carute si cai, cu sfredere, baroase, spangi si chivilite sa  zdrobeasca stânca blestemata. Sa sloboada apa lacului, în chiar locul unde astazi este gura Cheilor, care astfel s-au nascut, dupa cum spune legenda. Acelasi autor, Petru Tudor, în „Taina pestilor din Lacul Dracului”, ne spune ca pestii din acest frumos si misterios lac ar fi de fapt oile unui cioban, înecate de necuratul pentru ca ciobanul nu a vrut în ruptul capului sa le tocmeasca si sa le dea „cornoratilor” care or iesit din lac. Cât despre Carsia Bologii ni se spune ca si ea s-ar fi ivit tot din peregrinarile, faptele si iubirea unui haiduc, Bologa, traitor pe la 1700, în locurile dintre Cheile Minisului si Cheile Nerei. Aceste locuri spectaculoase si încântatoare nu puteau dupa legenda, sa izvorasca decât din fapte deosebite si curajoase ale unor personaje de neînfrânt, din mari si tragice iubiri. Asa cum reiese din poate cea mai frumoasa legenda, versificata cu talent, în stilul sau inimitabil, de poetul Gheorghe Azap, traitor în Ticvaniul Mic. În “Legenda Lacului Ochiului Beiului”, dedicata silvicultorului de suflet Gheorghe Cahnita, pe care noi am „dibuit-o”, se povesteste despre un bei turcesc care s-a ascuns de tatal sau, haladuind prin padurile de nespusa  frumusete ale Cheilor Nerei, loc unde si-a gasit nu numai linistea, vânatul, ci si dragostea unei frumoase valahe. „Caci se iubeau cuminte si-asupra de masura/ Când prospetimi stelare sclipeau peste copaci”. Dar cum batrânul pasa, tatal beiului, este categoric: „Din semintii ghiaure nu-mi vreau nora mie”, trimite lefegii „tainic s-o înhate pe ciobanita juna”.

Tudor Gherman îsi lasa pâna  inspirata  de aceste legende si de aceste frumuseti din Cheile Nerei. În „Ancheta în locuinta lui Dumnezeu”, într-un cadru fabulos, cu întâmplari stranii specifice legendei, este evocata  literar construirea unei cetati în vârful muntelui, unde „de departe sunetul Beiului se strecura învaluitor…” Cum sunt aceste locuri, în viziunea scriitorului? „Nici între sânii împaratesei Mariei Tereza … nu pot exista asemenea minunatii”. Plasarea istorica ne sugereaza ca ar putea fi vorba de construirea cetatii Maica Tereza, ale carei ruine pot fi vizitate si astazi, de cei îndragostiti de Cheile Nerei. Dar întâmplarea cu sinuciderea repetat a constructorilor si anchetatorilor tine loc de legenda si de mit, care în aceste locuri s-au nascut, desi seamana cu legenda Mesterului Manole. În „Ochiul Beiului” se reia legenda aparitiei mistrioase a acestui lac. Întâmplari credibile sunt plasate într-un cadru istoric dat, sunt motivate psihologic. Fata, Evdochia, sotia beiului, cel care îsi scosese un ochi, este ucisa de turci. Lacul s-ar fi format din prabusirea tragica a celor doi îndragostiti, a beiului cu iubita lui moarta, de pe stânca, în goana îndurerata spre Stambul. Si daca tot am început aceste scurte consideratii despre legendele Nerei cu Adam Neamtu, sub un stejar, în care cânta o privighetoare, haiducul Adam Duma (Neamtu) îl lamureste pe ortacul sau Lazarica: Ana, iubita lui, traieste. si parca ea ar fi privighetoarea din aceste tinuturi, unde frumusetile naturii, ca simbol al vietii, sunt fara sfârsit.