Era si de asteptat ca asemenea locuri de basm, coplesitoare si atragatoare prin frumusete si mister, si duce la nasterea unor legende pline de farmec si ele. Padurea româneasca a fost întotdeauna loc de refugiu si de visare, de întoarcere la izvoarele pure ale vietii, de contemplatie si de libertate a imaginatiei creatoare. Iar Cheile Nerei-Beusnita, unde padurea virgina se asociaza cu caderi navalnice de apa, cu taina de nepatruns a pesterilor si spectaculosul altor formatiuni carstice, cu atât mai mult, de-a lungul apei gasesti si azi salase, care ar putea oferi cazare si ar fi niste baze ideale pentru turismul rural si montan. De asemenea, locuitorii satelor din jur, Dalboset,Sopotu Nou, Potoc, Socolari, Sasca Româna, Slatina Nera, Bogodinti – au aici proprietati, în principal pasune si fânete. Ceea ce dovedeste ca omul a coexistat armonios cu Cheile, a fost legat de ele. Dar legendele sunt inspirate mai ales de anumite realitati istorice si sociale, cum ar fi dominatia turceasca sau austriaca, haladuirea lotrilor prin aceste locuri de nepatruns, unde natura le oferea hrana si adapost sigur.
Cea mai cunoscut legenda este, desigur, cea a haiducului Adam Neamtu, despre care Damian Izverniceanu a scris un roman cu acelasi titlu. Originar din Slatina Nera si o vreme dascal într-un mic sat de la Dunare, învatatorul Adam Duma s-a facut haiduc, împreuna cu prietenul sau, Lazarica, stabilindu-si „resedinsa” în Pestera Rolului din Cheile Nerei. Era cunoscut ca Adam Neamtu, pentru ca purta straie „nemtesti”. A fost viteaz si drept, darnic cu saracii, carora le umplea poala de galbeni luati de la cei bogati. A fost prins pe când îsi vizita ibovnica, Ileana, prin tradarea unui fost ortac, Buzangiu si închis întâi în Oravita, apoi, 20 de ani, la Lugoj. În „Oameni dintre apele doinelor”, Editura Facla, Timisoara, 1972, scriitorul taran, Ion Frumosu, din Ciuchici, ne da si el câteva informatii privind legenda lui Adam Neamtu. Lucruri pe care le auzise si el din batrâni. Saracii care primeau de la Adam Neamtu câte o poala de galbeni împaratesti nu se mai puteau numi saraci. Cu ei „puteai cumpara un sat cu popa cu tot”. Unii si-au pus actiuni la societatea austriaca ce a construit primele cai ferate în aceast parte a Banatului si administra si minele din Anina. Câtiva dintre saracii miluiti de el au devenit bogati mai rau ca ceilalti.
Când a revenit Adam Neamtu de la varmegie (închisoare) de la Lugoj, dupa 20 de ani s-a dus sa ceara de la unul Iosom Catina, din Ilidie, pe care el îi daruise pe vremuri. Iar acesta l-a gonit cu argatii din ogor. Drept pentru care Adam Neamtu s-a apucat iar de haiducie, i-a dat foc lui Iosom, de-a ars de viu cu tot ce avea. Pe haiduc l-au prins si l-au spânzurat pe urma, fara judecata, lânga orasul Guzainii, lânga Vârset.
În transcrierea legendei „La Stanuri”, se da o explicatie fabuloasa pentru însasi nasterea Cheilor Nerei. În Valea Almasjului, pe unde se întind astazi satele Lapusnic, Rudaria, Dalboset, Moceris, Bania, Gârbovat, Sopotu Vechi, pân la Buseaua, adica Sopotu Nou, de unde încep Cheile Nerei, era un lac. Aici, chiar în vremea nuntii sale, se îneaca fata cneazului Almaj, drept pentru care cneazul da porunca tuturor supusilor sa se strânga, cu mic cu mare, cu carute si cai, cu sfredere, baroase, spangi si chivilite sa zdrobeasca stânca blestemata. Sa sloboada apa lacului, în chiar locul unde astazi este gura Cheilor, care astfel s-au nascut, dupa cum spune legenda. Acelasi autor, Petru Tudor, în „Taina pestilor din Lacul Dracului”, ne spune ca pestii din acest frumos si misterios lac ar fi de fapt oile unui cioban, înecate de necuratul pentru ca ciobanul nu a vrut în ruptul capului sa le tocmeasca si sa le dea „cornoratilor” care or iesit din lac. Cât despre Carsia Bologii ni se spune ca si ea s-ar fi ivit tot din peregrinarile, faptele si iubirea unui haiduc, Bologa, traitor pe la 1700, în locurile dintre Cheile Minisului si Cheile Nerei. Aceste locuri spectaculoase si încântatoare nu puteau dupa legenda, sa izvorasca decât din fapte deosebite si curajoase ale unor personaje de neînfrânt, din mari si tragice iubiri. Asa cum reiese din poate cea mai frumoasa legenda, versificata cu talent, în stilul sau inimitabil, de poetul Gheorghe Azap, traitor în Ticvaniul Mic. În “Legenda Lacului Ochiului Beiului”, dedicata silvicultorului de suflet Gheorghe Cahnita, pe care noi am „dibuit-o”, se povesteste despre un bei turcesc care s-a ascuns de tatal sau, haladuind prin padurile de nespusa frumusete ale Cheilor Nerei, loc unde si-a gasit nu numai linistea, vânatul, ci si dragostea unei frumoase valahe. „Caci se iubeau cuminte si-asupra de masura/ Când prospetimi stelare sclipeau peste copaci”. Dar cum batrânul pasa, tatal beiului, este categoric: „Din semintii ghiaure nu-mi vreau nora mie”, trimite lefegii „tainic s-o înhate pe ciobanita juna”.
Tudor Gherman îsi lasa pâna inspirata de aceste legende si de aceste frumuseti din Cheile Nerei. În „Ancheta în locuinta lui Dumnezeu”, într-un cadru fabulos, cu întâmplari stranii specifice legendei, este evocata literar construirea unei cetati în vârful muntelui, unde „de departe sunetul Beiului se strecura învaluitor…” Cum sunt aceste locuri, în viziunea scriitorului? „Nici între sânii împaratesei Mariei Tereza … nu pot exista asemenea minunatii”. Plasarea istorica ne sugereaza ca ar putea fi vorba de construirea cetatii Maica Tereza, ale carei ruine pot fi vizitate si astazi, de cei îndragostiti de Cheile Nerei. Dar întâmplarea cu sinuciderea repetat a constructorilor si anchetatorilor tine loc de legenda si de mit, care în aceste locuri s-au nascut, desi seamana cu legenda Mesterului Manole. În „Ochiul Beiului” se reia legenda aparitiei mistrioase a acestui lac. Întâmplari credibile sunt plasate într-un cadru istoric dat, sunt motivate psihologic. Fata, Evdochia, sotia beiului, cel care îsi scosese un ochi, este ucisa de turci. Lacul s-ar fi format din prabusirea tragica a celor doi îndragostiti, a beiului cu iubita lui moarta, de pe stânca, în goana îndurerata spre Stambul. Si daca tot am început aceste scurte consideratii despre legendele Nerei cu Adam Neamtu, sub un stejar, în care cânta o privighetoare, haiducul Adam Duma (Neamtu) îl lamureste pe ortacul sau Lazarica: Ana, iubita lui, traieste. si parca ea ar fi privighetoarea din aceste tinuturi, unde frumusetile naturii, ca simbol al vietii, sunt fara sfârsit.
e plin banatul de oameni cinstiti si de omenie care urasc necinstea si parsivenia…. cine o fi facut trafic de benzina pe clisura dunarii ma intreb ?? ca banatenii nu fura ….
Toata tara romaneasca este frumoasa dar BANATUL MEU este mai frumos, pacat numai ca oamenii sau schimbat nu spre bine mai mult parca spre rau…cinstea , corectitudinea,onestitatea nu o mai gasesti decit pe la sate si la cei mai batrini Si asta pentru ca au navalit tot felul de mitocani si tigani, de peste tot, dar cu toate astea TOT BANATUL ESTE CEL MAI BUN SI FRUMOS si tot FRUNCEA a ramas.
Eram copil prin ani „60 si ascultam cu gura cascata cum povesteau ai batrini de Adam Neatu si de Petru Mantu, povestiri care ma fermecau ori de cite ori le auzeam.Erau si alte istorisiri dar care se spuneau mai in soapte si astea erau despre partizani ;Legionari – camasile verzi; ( ROMANI CU SUFLET SI INIMA DE ROMANI)care nu au vrut sa se inchine la niste pirliti de comunisti ci cu arma in mana au luat drumul codrilor si ai muntilor sa lupte inpotriva celor ce au vrut sa le distruga indentitatea.Banateni au fost si sint mindri si falosi de tot ce au infaptuit si fac cu mainile lor. Sa nu mai spun de frumusetea pe care o ofera natura cum ar fi:Cheile Nerei, Ochiul Beiului,Lacul Dracului,Valea Cernei,Valea Almajului,Rolu si Pestera Rolului(Ciclova Montana)Talva Mica,Talva Mare(2 vulcani stinsi)de la Oravita, muntele Simionului,Marila,toata depresiunea Caransebesului pina la Orsova si Clisura Dunari.Banatu-i fruncea.
sunt minunate aceste legende isvorate din viata locuitorilor acestor zone,urmasi ai vrednicilor daci,care au locuit acesti munti,precum si ai celor care au venit ulterior pe aceste meleaguri si au format populatia actuala de banateni,oameni de cinste si omenie care nu se tem de munca si de greutatile vietii,care urasc parsivenia si necinstea,pentru ca sant piedici in drumul spre o viata mai buna pentru toata lumea.trist este faptul ca nu a fost incurajat un om cu talent sa culeaga aceste legende,precum si adevarul istoric in detaliu,fapte din care atat noi,cei din prezent,cat si cei care vin dupa noi,am avea ce invata.este bine sa cunoastem atat faptele bune,cat si cele rele,pentru a le copia sau dezvolta pe cele bune si a ne feri de cele rele si a nu le repeta.cei care au istorie,au si prezent si viitor,pe cand cei care nu o au,risca sa nu mai fie ei insisi.
frumoase legende dar m-ar interesa mai multe si nu stiu unde pot gasi aceste carti pa pa